abonare: Articole | Comentarii | Email

Aparitie mass media

Aparitie mass media

După Botiş, ar trebui să plece şi Boc, cere senatorul Alexandru Cordoş-www.ftr.ro

Categorie:   Politic Autor:  Iulian Pop Data:  21.04.2011 Ora:  10:31 Citiri:  129

Senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoş crede că, odată cu demisia ministrului muncii, Ioan-Nelu Botiş, ar trebui să-şi dea demisia şi cei care l-au susţinut în funcţie, inclusiv premierul Emil Boc. Cordoş acuză şi „interdependenţa dintre guvernanţii corupţi şi şeful statului”, pornind de la declaraţia ministrului Botiş că a aşteptat să-şi depună demisia pînă s-a întors preşedintele Traian Băsescu din Azerbaidjan.

„Recent, sub directa îndrumare a lui Ioan Nelu Botiş  a fost asumată  „legea dialogului social – adoptată fără dialog” prin încălcarea gravă a actului fundamental al ţării Constituţia prin limitarea dreptului de negociere colectivă şi, implicit, dispariţia contractelor colective la nivel naţional .S-a renunţat la posibilitatea încheierii contractului de muncă colectiv la nivel naţional ceea ce va conduce implicit la riscul mişcărilor de protest în rîndul sindicatelor.

Legea dialogului social promovata de PDL şi susţinută de UDMR şi grupul minorităţilor, desfiinţează practic caracterul social al statului  Efectele negative constau în dispariţia unui raport echilibrat între salariul minim şi cel mediu pe economie, dar şi lipsa de consistenţă în ceea ce privesc criteriile de reprezentativitatea la nivel naţional a organizaţiilor sindicale şi celor patronale”, subliniază Cordoş într-o declaraţie trimisă presei.

Lasa un comentariu