abonare: Articole | Comentarii | Email

Mişcarea naturală a populaţiei

Mişcarea naturală a populaţiei

Interpelare adresată domnului Emil BOC, Prim-ministrul Guvenului României

În temeiul dispoziţiilor art.112 alin.(1) din Constituţia României, republicată, şi al art.162 din Regulamentul Senatului, vă adresez următoarea interpelare:

Obiectul interpelării: Mişcarea naturală a populaţiei

Dezvoltarea socială planificată presupune un proces amplu de proiectare pe termen mediu şi lung în vederea soluţionării problemelor sociale punctuale.

Problemele cu care societatea românească se confruntă au crescut rapid în intensitate, de aceea doresc să vă aduc în atenţie situaţia reală privind „mişcarea naturală a populaţiei” în România.

Datele statistice reflectă faptul că în anul 2009 în România numărul celor decedaţi a fost mai mare în medie cu peste 4000 de persoane, faţă de numărul celor născuţi vii, rezultând astfel un spor natural negativ.

Iată de ce vă atrag atenţia că în acest ritm, practic, în fiecare lună dispare o comună de aproximativ 4000 de locuitori (numai în judeţul Cluj existând 56 de comune sub 4000 de locuitori), sau anual dispare un oraş de aproximativ 50-60000 locuitori de mărimea municipiului Turda din judeţul Cluj.

Domnule prim-ministru,

Având în vedere cele prezentate, vă rog să-mi comunicaţi care este punctul de vedere al Guvernului şi dacă există o strategie în acest domeniu?

Aştept răspuns scris şi oral.

Data: 21.06.2010

Cu stimă,

Senator Alexandru CORDOŞ

Lasa un comentariu