Proiectul de revizuire a Constituţiei: o mascardă politică în slujba Preşedintelui Băsescu

Guvernul Boc, să citim Guvernul Băsescu, are idei puţine, dar fixe. Considerând, împotriva tuturor normelor deontologice politice, şi chiar juridice, că un referendum despre o problemă atât de importantă precum revizuirea Constituţiei se poate suprapune – populist – cu alegerile prezidenţiale, guvernul sus-menţionat nu a ţinut cont nici măcar de recomandările unei autorităţi în materie, precum Comisia de la Veneţia. De curând, la Congresul Asociaţiilor Senatelor din Europa, această mai mult decât impoliteţe, această gravă încălcare a principiilor democratice, a determinat o ridicare din sprâncene şi o îngrijorare a participanţilor la lucrările acestui prestigios for instituţional. Dar cum ce s-a făcut nu se mai poate dezlega aşa uşor, anevoiosul traseu al modificării legii fundamentale a demarat în sfârşit.

Preocupaţi mai mult să nu-l supere pe Preşedintele Băsescu, iniţiatorii guvernamentali ai proiectului, inovând de-a dreptul umoristic, conform sindromului „copy-paste”, au făcut gafă după gafă; în primul rând pe aceea referitoare la articolul 149- cu aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord- noi fiind de mult timp membri NATO, în al doilea rând în privinţa angajării răspunderii Guvernului-articolul 114, alineatul 1- „în şedinţă comună”- deşi centrul de interes al proiectului de revizuire a Constituţiei a fost tocmai trecerea la un parlament unicameral. Stând sub semnul superficialităţii, deşi anunţat cu surle şi trâmbiţe în patria, după cum spunea inspirat cineva, „ţânţarului-armăsar”, proiectul Boc este doar un monument de neprofesionalism.

Conform premierului în exerciţiu, care ştie să emită doar sentinţe nefundamentate nici logic, nici juridic, Senatul va fi desfiinţat, iar Camera Deputaţilor îşi va schimba denumirea în Camera Reprezentanţilor, numărul de parlamentari fiind limitat la 300. În opinia mea, şi nu numai a mea, dacă vom reduce numărul parlamentarilor nu cred că vom obţine aşa cum susţine PDL eficientizarea Parlamentului, ci vom dobândi în fapt un Parlament depăşit de sarcinile ce îi vor reveni. Contrar procedurilor democratice actuale, rolul instituţiilor statului s-ar inversa automat, ar dispărea rolul controlului parlamentar şi sarcinile parlamentului vor fi preluate de Executiv pentru a putea fi duse la bun sfârşit.

Stimaţi colegi, prin îngrădirea dreptului de a avea un Parlament bicameral, presimt că actualul Guvern, orchestrat de Preşedintele Băsescu ne pregăteşte actul de deces al democraţiei, că ne îndreptăm spre ceea ce am avut, spre regretul nostru, dar se pare nu al tuturor, şi anume Marea Adunare Naţională.

Este adevărat că parlamentele statelor Europei au în proporţie aproape egală monocameralism şi bicameralism, 13 la 14 , dar este vorba, în general, despre state mici şi mijlocii, cu un background politic şi democratic diferit de al nostru. Sunt state mari care nici măcar nu au o Constituţie, precum Marea Britanie, şi totuşi instituţiile statului funcţionează ireproşabil. Ca să nu mai vorbim despre SUA, cu o existenţă de peste 200 de ani şi fără o Constituţie în adevăratul sens al cuvântului.

De fapt, ideea parlamentului monocameral nu este decât un pretext pentru a se umbla pe şest sau pe faţă la alte lucruri mai subtile, cum ar fi procedura de suspendare a preşedintelui ţării şi restricţionarea rolului parlamentului în această procedură “disciplinară”. Dacă avizul Curţii Constituţionale va fi unul negativ, acesta capătă practic forţă de lege, a anunţat Boc: procesul de suspendare se opreşte brusc în Legislativ. Bineînţeles că nu putem fi de acord cu acest aspect, sau, cum bine spunea un coleg de-al nostru, putem accepta “dorinţa preşedintelui de a scoate Parlamentul din ”ecuaţia” suspendării prezidenţiale şi de a stabili Curtea Constituţională ca arbitru într-un astfel de caz, doar dacă preşedintele ar urma să fie scos, la rândul lui din ecuaţia dizolvării Parlamentului.

Până la urmă este vizibilă dorinţa yes-menilor din jurul preşedintelui: tot ce l-a deranjat pe parcursul primului mandat se încearcă să se ajusteze din condei, şi în primul rând parlamentul este ţinta cea mai importantă de doborât.

Ce ne dorim noi? Şi mă refer la PSD? În primul rand sperăm în echilibrul şi profesionalismul colegilor care compun Comisia pentru modificarea Constituţiei, constituită la Parlament, apoi ştim că filtrele special instituite pentru a nu lăsa loc liberului- arbitru îşi vor spune şi ele cuvântul, respectiv comisiile juridice ale celor două camere, şedinţe separate de plen, şedinţa comună a Parlamentului şi, în fine, votul final. De abia atunci, va fi organizat un nou referendum supus voinţei populare. Şi noi ne vom supune acesteia, după cum este şi firesc. Să nu uităm că o ţară precum Elveţia nu se joacă atunci când vine vorba de referendum. Cetăţenilor le sunt prezentate ambele variante şi proiectele care urmează a le fi supuse atenţiei sunt îndelung dezbătute şi mediatizate cu argimente pertinente. Nimeni nu şi-ar permite nici acolo, nici în altă parte să cupleze fără ruşine alegerile prezidenţiale cu o altă problemă de interes general pe care să şi-o circumscrie abuziv.