abonare: Articole | Comentarii | Email

Scrisoare deschisă către parlamentarii clujeni

Scrisoare deschisă către parlamentarii clujeni

Scrisoare deschisă către Mircia Giurgiu, Daniel Buda, Petru Călian, Adrian Gurzău, Vasile Soporan, Pálfi Mózes Zoltán, Máté András-Levente, Mihail Hărdău şi Șerban Rădulescu

Stimați colegi parlamentari,

Vă scriu cu speranța că, atunci când voința românilor o cere, politicienii pot deveni oameni de stat, uitând de îngustul interes de partid. Moțiunea de cenzură care va fi dezbătută și votată în Parlament marțea viitoare este acel moment în care se așteaptă de la noi să dăm un vot pentru și nu împotriva pensionarilor, profesorilor, șomerilor sau medicilor.

Vă scriu având în minte că suntem cu toții aleși uninominali. Singura și uriașa noastră responsabilitate este față de cei care ne-au votat. Față de cei care ne-au ascultat și ne-au votat suntem datori să dăm un vot împotriva Guvernului care se pregătește să facă din genocidul social politică de stat.

România nu mai poate continua cu o guvernare care perseverează în minciună de atât timp, care nu numai că nu este în stare să asigure relansarea economică, dar, mai mult, este incapabilă să plătească pensiile și salariile. Nici măcar indemnizaţiile maternale nu scapă de ghilotina tăierilor. Ne putem întreba, ce ajutor dăm generaţiilor tinere? Ce societate şi ce ţară vom lăsa moştenire copiilor şi adolescenţilor noştri? Știu că ați susținut, ca și mine, că factura crizei economice nu poate fi plătită de către cei cu venituri mici din județul Cluj. Vă invit, ca atare, prin votul pe care îl veți exprima, să vă respectați acest angajament.

Noi, parlamentarii, avem șansa de a respinge măsurile nedrepte prin care pensii, salarii și ajutoare de șomaj sunt sacrificate fără a se propune niciun fel de măsuri anti-criză. Avem șansa de a îndrepta ceea ce a făcut atât de greșit Guvernul Boc și de a aduce României o guvernare responsabilă. Azi, mai mult ca oricând, trebuie să venim în sprijinul celor care ne-au votat acum doi ani de zile, care în tot acest răstimp au avut încredere în noi, şi în faţa cărora ne vom prezenta peste doi ani de zile.

De aceea, stimați colegi, vă chem să susținem moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc și împotriva măsurilor greșite pe care acesta vrea să le aplice. Guvernul trebuie să plece și stă în puterea noastră să îl trimitem acasă. Indiferent de partidul din care facem parte, avem în primul rând o datorie față de oamenii care ne-au ales.

Cu speranţă,

Alexandru Cordoș

Senator de Cluj

  1. Sorina says:

    Intr-adevar suntem intr-o perioada grea, dar daca se poate spune ca am trecut peste taierea pensiilor, acum ne indreptam spre marirea tva-ului, lucru care, parera mea, va provoca o rata mult mai mare a somajului. In privinta tinerilor aveti dreptate, sunt si eu tanara si sincer nu am nici un viitor in aceasta tara, nici macar sperante, nu se poate ca cineva care invata si termina o facultate sa lucreze pe un salar de 650, 750, lei unde ne sunt meritele?

  2. Se pare ca sperantele s-au naruit.Sa vedem cu ce curaj se vor prezenta in fata alegatorilor peste doi ani? Probabil ca vor spera ca intotdeauna ca romanii vor uita. Si totul e posibil… memoria unora este atat de scurta, din pacate…

Lasa un comentariu